Numărul dinţilor pe care îi are un individ este asociat „într-un mod unic şi semnificativ” cu performanţele pe care le obţine acesta la testele ce vizează memoria episodică, sarcini în care trebuie să îşi amintească evenimente din trecut şi să îşi activeze memoria semantică.
Cercetarea a fost realizată de universităţi din Norvegia şi Suedia, având la bază un eşantion 273 de indivizi, cu vârste cuprinse între 55 şi 80 de ani. În medie, participanţii aveau între 22 şi 10 dinţi naturali, comparativ cu 32 de dinţi cât au oamenii în mod normal. Mai bine de 70% din dinţii lipsă erau molari.
În studiu participanţii au fost supuşi la o serie de teste în urma cărora s-a constatat că oamenii care aveau mare parte din dinţii lor naturali se descurcau cu aproximativ 4% mai bine la testele de memorie, comparativ cu persoanele care nu mai aveau dinţii naturali.
„Numărul dinţilor naturali a fost asociat pozitiv cu performanţele memoriei episodice, a capacităţii de a ne aminti şi de a recunoaşte”, au notat autorii studiului de la universităţile Umea şi Stockholm şi de la Institute of Clinical Dentistry din Tromsx, Norvegia.
„Numărul natural al dinţilor ar putea fi responsabil pentru 20% din variaţiile capacităţii de reamintire, 15% din variaţiile recunoaşterii episodice şi 14 % din variaţiile înregistrate la nivelul memoriei semantice”, au adăugat specialiştii.
Cercetătorii au sugerat că numărul redus de semnale senzoriale produse de dinţi ar putea fi vinovat pentru problemele de memorie. Deşi implanturile dentare artificiale pot reda o parte din aceste semnale senzoriale, el tot nu au capacitatea de le reproduce la un nivel normal.
O altă interpretare are ca punct de plecare capacitatea de a mesteca. Mestecatul măreşte fluxul sanguin din creier şi are capacitatea de a intensifica activitatea din numeroase zone din creier.
Autorii studiului au declarat că este posibil ca activitatea cerebrală să se schimbe şi din cauză că oamenii care nu mai au toţi dinţii naturali evită să mai mestece anumite alimente, diminuându-şi aportul de vitamine, proteine şi calorii.
(Sursa: Daily Mail; Posted by Bizar on Jun 21, 2013 in Curiozitati Bizare Diverse)